Facebook Inc. si-a adus serviciile la normal duminica, dupa ce unii utilizatori nu au putut accesa acele platforme. Cu toate acestea, compania nu a specificat cauza si amploarea intreruperii.
„Azi, unii oameni s-au confruntat cu dificultati in a accesa serviciile noastre. Problema a fost intre timp rezolvata si ne cerem scuze pentru orice neplaceri”, a declarat un purtator de cuvant al Facebook pentru Reuters. Serviciile care nu au putut fi accesate timp de cateva ore sunt Facebook, WhatsApp si Instagram.
Pentru a doua oara intr-o luna, cele trei servicii de baza ale Facebook au picat din nou. Stirile despre acest lucru au inceput acum ceva timp sa apara si mentioneaza ca Facebook, WhatsApp si Instagram nu au putut fi accesate de utilizatori in unele parti ale lumii.
Utilizatorii nu au reusit sa-si trimita mesaje si nu a fost posibil sa incarce continut nou in fluxul de stiri. Problemele au continuat cateva ore, platformele ramanand indisponibile.
Deoarece Facebook.com nu se incarca nu a fost posibil nici macar sa verifici starea serviciului pe site-ul dezvoltatorului companiei.
Compania a oferit un comentariu pe marginea acestui subiect printr-un tweet data trecuta cand au picat serviciile sale, dar nu si de data asta.
Compania a dat atunci vina pentru problema de accesare pe o modificare a configuratiei serverului. Ramane sa vedem ce va zice compania de data asta, asa ca nu se stie exact care este problema de data aceasta.
Oamenii spera ca aceasta problema de accesare nu va aparea in fiecare luna pentru serviciile Facebook, avand in vedere ca chiar si o problema de accesare de cateva ore poate afecta milioane de oameni din intreaga lume. Unii utilizatori au spus ca platformele au revenit la normal dupa cateva ore dupa ce s-a raportat problema.