Lansarea lui Galaxy Card a fost anunțată oficial de Samsung. Acesta e primul card de credit al acestei companii în SUA și a fost dezvoltat în colaborare cu Barclays și Visa. Au apărut detaliile despre recompensele cashback.
Acest produs financiar a fost creat pentru a concura în mod direct cu servicii precum Apple Card. Galaxy Card își propune să consolideze ecosistemul companiei tehnologice, oferindu-le consumatorilor avantaje și venind cu o integrare profundă cu platforma Samsung Wallet.
Galaxy Card e oferit în calitate de card virtual și card metalic negru fizic și nu percepe nicio taxă anuală.
Utilizatorii își pot gestiona conturile și cheltuielile și să-și monitorizeze recompensele cashback direct de pe smartphone-urile lor Galaxy, datorită integrării complete cu Samsung Wallet.
Programul de cashback pe niveluri și bonusul de bun-venit
Programul de recompense cashback al Galaxy Card e croit pentru achiziții în cadrul ecosistemului Samsung și pentru cheltuielile de zi cu zi.
- 5% Cashback: pentru achiziții directe făcute prin Samsung.
- 3% Cashback: pentru tranzacții procesate folosind Samsung Wallet.
- 2% Cashback: pentru anumite abonamente de streaming, cum ar fi Netflix, Disney+ și Spotify.
- 1% Cashback: pentru toate celelalte achiziții de zi cu zi care se califică.
Pentru noii deținători de carduri de credit Galaxy Card care cheltuiesc 2000 de dolari în primele lor 90 de zile de la deschiderea contului, compania tehnologică le oferă un bonus de înscriere de 200 de dolari, pentru a încuraja adoptarea inițială.
Disponibilitatea și strategia de piață
Disponibilitatea publică generală a Galaxy Card a fost stabilită să înceapă pe 22 iulie, dar anumiți clienți au avut posibilitatea de a se înscrie înainte de această dată. CEO-ul Barclays US Consumer Bank, Denny Nealon, a evidențiat parteneriatul ca pe un efort de a livra instrumente de banking digitale care se aliniază cu modul în care consumatorii cumpără de pe smartphone.
Această ofertă de tehnologie financiară a Samsung, cardul de credit Galaxy Card, marchează o schimbare strategică pentru această companie. Samsung își propune, prin schimbarea focusului pe piața din SUA în colaborare cu Barclays și Visa, să fundamenteze o experiență unificată de plăți mobile care duce loialitatea față de brand în ecosistemul mai larg de dispozitive al companiei.

