Algoritmul companiei YouTube a comis o eroare si a pus la clipurile video cu incendiul de la Catedrala Notre Dame din Paris linkuri catre o stire diferita. Unul dintre clipurile video era un stream live cu incendiul de la Paris de pe canalul de YouTube al France 24.
Catedrala emblematica Notre Dame din Paris a luat foc acum ceva timp. Acoperisul a fost distrus de incendiu, iar turnul a cazut. Dupa cum este si firesc, a existat o acoperire mediatica intensa a incendiului, dat fiind faptul ca Notre Dame se intampla sa fie unul dintre cele mai faimoase repere din lume.
O multime de clipuri video despre acest subiect sunt disponibile pe YouTube. Algoritmul de verificare a stirilor al YouTube a plasat in eroare un link catre stirea cu atacurile din 11 septembrie 2001 sub clipurile video cu incendiul de la Catedrala Notre Dame.
YouTube a implementat acest algoritm anul trecut intr-un efort de a reduce raspandirea dezinformarii pe platforma. Algoritmul plaseaza linkuri catre articole de pe Wikipedia si de pe alte enciclopedii sub clipurile video cu stiri, astfel incat spectatorilor sa li se ofere informatii suplimentare si verificate despre o stire.
Cu toate acestea, s-a remarcat ca algoritmul YouTube a comis o eroare si ca a plasat linkuri cu privire la atacurile din 11 septembrie asupra mai multor stream-uri majore cu clipuri video care prezentau incendiul de la Notre Dame.
Se pare ca algoritmul a interpretat ca secventa video cu incendiul de la Notre Dame este o secventa a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York.
Acest lucru arata pur si simplu ca algoritmul este departe de a fi perfect. „Aceste panouri sunt declansate algoritmic si uneori apar erori. Dezactivam aceste panouri pentru stream-urile live legate de foc”, a spus purtatorul de cuvant al YouTube.