Vrei un display pe spatele smartphone-ului tau? Date fiind cele mai noi brevete de la doua companii importante, putem spune ca acest dispozitiv ar putea aparea. Brevetele includ schite cu smartphone-uri cu ecrane mari in partea din fata si cu ecrane mai mici in partea din spate.
Companiile de smartphone-uri probabil vor experimenta lucruri noi in urmatorii ani, avand in vedere ca segmentul de varf al pietei continua sa se satureze.
Potrivit unei noi stiri, companiile LG si Samsung au solicitat brevete pentru designuri de smartphone-uri, printre care se numara ecrane duale, unul in fata si celalalt in spate.
Ambele brevete ale companiilor au fost publicate de USPTO, autoritatea relevanta din Statele Unite. Se spune ca LG a aplicat pentru brevet cu un an si jumatate mai devreme decat Samsung, dar ambele brevete au fost publicate in aceeasi zi de USPTO.
Ilustratiile brevetelor arata ca companiile Samsung si LG s-au gandit la smartphone-uri care ar putea avea un display secundar in partea din spate.
Imaginea Samsung prezinta un dispozitiv cu un display in partea din spate care acopera peste jumatate din suprafata. Imaginea LG indica faptul ca compania a luat in considerare un smartphone cu display dual, cu un ecran secundar care acopera primul sfert din dispozitiv.
Ceea ce brevetele nu mentioneaza e care este tipul de display pe care Samsung si LG il folosesc. Ar putea fi ideea similara cu cea a telefonului YotaPhone care are un ecran e-ink de 5,2 inci in partea din spate?
Sau companiile si-au imaginat implementarea unui display LCD sau OLED echipat complet? Astfel de intrebari nu primesc niciodata raspuns in brevete, iar brevetele nu sunt niciodata un indicator sigur ca un dispozitiv va fi lansat.
Deci, chiar daca aceste brevete au aparut, nu se poate spune daca companiile Samsung sau LG vor produce vreodata un smartphone cu display in partea din spate. Samsung lucreaza insa la un telefon pliabil.