Amazon va anunta la un eveniment noi produse care apartin de gamele sale de dispozitive, unele game fiind create de aceasta companie, in timp ce celelalte au fost cumparate. Unele dintre acele noi dispozitive vor fi mai importante decat altele.
Compania Amazon din Statele Unite va anunta cateva noi produse. Amazon organizeaza astazi un eveniment virtual bazat pe invitatii, eveniment la care va prezenta noi dispozitive care apartin celor cateva branduri ale sale. Exista posibilitatea ca vor fi multe dispozitive de vazut.
Compania e priceputa in a-si mentine lansarile viitoare sub cheie si de obicei isi foloseste evenimentul sau anual din septembrie pentru a anunta o multime de noi produse.
Noile produse anuntate la eveniment vor fi succesoarele produselor din gamele companiei Amazon, inclusiv Kindle, Fire TV si Echo. Dar si de la unele dintre brandurile sau achizitionate precum Eero, Ring si Blink.
Echo e considerata cea mai importanta gama de dispozitive a companiei Amazon din Statele Unite, ultimele versiuni ale modelelor standard si Dot aparand in 2020.
De asemenea, tocmai s-a lansat un update major pentru modelul entry-level al Kindle, dar au trecut circa 3 ani de la lansarea unei noi versiuni Oasis de varf.
Fire TV Stick a fost actualizat anul trecut cu un nou model, dar e posibil ca compania Amazon din SUA ar putea actualiza alte parti ale ecosistemului Fire TV.
Exista si Ring si Eero, game care sunt mult mai dificil de prognozat. Dar daca le vedem la eveniment, exista sanse ca acestea vor continua sa construiasca ecosistemele de produse la care s-a lucrat deja, deoarece au avut completari destul de recente la unele dintre produsele cheie. Evenimentul companiei Amazon e transmis live si doar cei invitati il pot urmari, deci nu e deschis intregului public.