Compania Netflix din Statele Unite s-a gandit sa ofere o parte dintre filmele sale in mod gratuit. Partea interesanta e ca pentru a urmari acele filme nici macar nu trebuie sa ai un cont la acest serviciu de streaming.
Vrei sa descoperi ce are de oferit serviciul inainte de a decide daca sa te abonezi la acest serviciu de streaming? Daca da, vei fi incantat de faptul ca compania din Statele Unite pare sa testeze o functie noua care ofera oricui acces gratuit la cateva filme originale, iar pentru asta nici macar nu e nevoie sa ai cont.
Intr-o declaratie oferita de Netflix catre Gadgets 360, compania din Statele Unite a declarat: „Avem in vedere promotii de marketing pentru a ademeni noi membri si pentru a le oferi o experienta extraordinara pe Netflix”.
Desigur, serviciul Netflix nu ofera acele filme gratuit pe degeaba si trebuie mentionat ca va exista un anunt care nu poate fi omis si care apare intre filme, asa ca Netflix isi va recupera banii.
Dar aceasta functie nu va fi compatibila cu toate platformele. In acest moment, accesul gratuit este disponibil doar pe PC-urile Windows, pe Mac-uri si pe Android.
Daca folosesti un dispozitiv iOS, un smart TV sau Amazon Fire Stick, atunci nu vei avea acces. Aceasta e doar o privire asupra catalogului de continut al serviciului de streaming Netflix.
Compania din Statele Unite spera ca va fi suficient pentru a-i convinge pe utilizatori sa se aboneze la serviciul sau de streaming. Daca esti interesat, poti urmari acele filme gratuit aici.
Ce parere ai despre asta? Crezi ca filmele oferite gratuit si fara cont de Netflix ii vor convinge pe majoritatea celor care le urmaresc gratuit sa se aboneze la acest serviciu de streaming?