In decembrie, se va lansa in Statele Unite o camera video cu pret de 5495 de dolari, dupa care in Canada si in Europa. De ce aceasta camera e atat de costisitoare? Pentru ca e un Kodak Super 8 si e pe baza de film.
S-a stabilit ca producatorul Kodak sa lanseze mult-asteptata camera Super 8 (pe film) care a fost anuntata initial la CES 2016. Compania a actualizat pagina de produs a dispozitivului, permitand clientilor interesati sa se inscrie pentru a o putea cumpara.
Camera Kodak Super 8 e asteptata sa fie disponibila in cantitati limitate in SUA incepand cu 4 decembrie, dupa care in Canada, Regatul Unit si alte piete europene, la un pret de 5495 de dolari (un pret semnificativ mai ridicat decat s-a sugerat initial).
Initial, in 2016, Kodak a vizat un pret intre 400 si 750 de dolari. Pana in 2018, estimarile au crescut la 2500-3000 de dolari. Actualul pret pozitioneaza Super 8 ca pe un produs de nisa, mai ales ca alte camere Super 8 vintage sunt disponibile la o fractiune din acel cost.
In ciuda pretului ridicat, aceasta camera Kodak ofera un mix de functii clasice de film cu elemente moderne, inclusiv un vizor LCD de 4 inci, un slot pentru un card microSD pentru inregistrare audio si iesire Micro HDMI pentru conectarea la un monitor extern.
Cu toate acestea, alegerea unui port de incarcare Micro USB a fost considerata o comoditate mai putin moderna. Kodak ii incurajeaza pe cei interesati, in ciuda pretului, sa se inscrie pentru mai multe detalii printr-un formular de rezervare.
Merita mentionat ca filmarea cu aceasta camera Super 8 a Kodak poate fi costisitoare, un rolfilm oferind un timp de filmare de pana la 2 minute si jumatate la 24 de cadre pe secunda, ceea ce necesita ca utilizatorii sa fie selectivi cu filmatul.