VW America a anuntat ca asistentul virtual Siri al Apple va putea fi folosit pentru a bloca si debloca masinile Volkswagen. Disponibil pe dispozitivele Apple cu iOS 12, proprietarii vor putea folosi asistentul virtual Siri pentru a-si controla autoturismele.
Siri, asistentul virtual al Apple, iti permite acum sa blochezi si sa deblochezi masina ta VW printr-o simpla comanda vocala. Acest lucru este posibil prin faptul ca producatorul de masini a permis integrarea asistentului virtual Siri cu aplicatia sa VW Car-Net.
Aplicatia iOS a VW permite utilizatorilor sa-si blocheze si sa-si deblocheze masina cu acel asistent virtual, sa verifice cat carburant a mai ramas (sau cata electricitate exista in baterie, in cazul masinilor electrice) si chiar sa activeze alarme.
Deblocarea masinii este la fel de simpla ca a spune „Hey Siri, unlock my car”. De asemenea, asistentul virtual Siri poate fi folosit pentru a porni si a opri o sesiune de incarcare pentru o masina electrica Volkswagen, pentru a localiza un autovehicul, pentru a seta o temperatura specifica si pentru a activa functia de dezaburire.
VW nu ofera aplicatia Car-Net in mod gratuit tuturor proprietarilor de autoturisme. Exista o taxa de abonament care trebuie platita in fiecare luna daca cineva doreste sa acceseze toate acele functii.
Functiile suplimentare oferite de aplicatie includ posibilitatea de a seta geofence (limitare geografica), de a urmari locatia si chiar de a accesa diagnosticarile de la distanta.
„Integrarea cu asistentul virtual Siri le permite soferilor nostri sa fie cu ochii la drum si cu membrele pe volan”, a declarat Abdallah Shanti de la VW. Acesta a adaugat ca compania cauta in mod constant modalitati inovatoare de a determina ca aplicatia VW Car-Net sa fie mai convenabila si mai relevanta pentru proprietarii de autoturisme.