În următoarele luni, se va lansa un nou SUV chinezesc hibrid plug-in. Va avea dotări și un preț (încă nedivulgat) competitive, dotări cum ar fi tehnologia de asistare a șoferului. Au apărut între timp primele imagini cu autoturismul.
BYD se pregătește să lanseze Fang Cheng Bao Ti7, un nou SUV chinezesc hibrid plug-in. Acesta e așteptat să debuteze până la sfârșitul anului 2025. Imagini timpurii cu acel SUV chinezesc au apărut pe internet, deși respectivul model nu a fost lansat încă. Imaginile oferă o primă privire asupra designului și funcțiilor cheie.
Publicate pe platforma Weibo, fotografiile dezvăluie interiorul și exteriorului viitorului autoturism cu preț și dotări competitive. Designul său e unul pătrățos, acoperișul e plat, roțile vin cu multe spițe și există ceea ce pare a fi o portieră spate retractabilă.
Se sugerează că BYD va integra tehnologii avansate de siguranță și de asistare a șoferului, datorită existenței unei instalații de lumini pe spate și a unui sistem LiDAR montat pe acoperiș.
Ti7 e poziționat ca SUV de dimensiune completă datorită lungimii de 4,99 metri, lățimii de 1,99 metri și înălțimii de 1,89 metri, dar și a distanței de 2,92 metri dintre centrul roților din față și centrul roților din spate.
SUV-ul chinezesc vine doar într-o configurație standard cu două rânduri de locuri, în ciuda dimensiunii sale mari. În interior, există un ecran care iese în evidență și care domină bordul, ecranul respectiv aliniindu-se la accentul brandului pe interiorul digital.
Acest SUV chinezesc e unul hibrid pentru că e pe bază de combustie internă, dar are și un acumulator de 26,6kWh care permite o deplasare exclusiv electrică de circa 105 kilometri. O versiune mai avansată va extinde acea autonomie electrică până la 130 de kilometri. Compania nu a confirmat dacă acest SUV chinezesc cu dotări și preț competitive va fi lansat și în afara Chinei.

