ByteDance intră pe piața asistenților inteligenți pentru smartphone-uri, aceasta fiind compania chineză din spatele TikTok. Compania ByteDance nu plănuiește să-și lanseze propriul său smartphone, spre deosebire de competitori precum Google și Apple.
În schimb, prin niște parteneriate strategice, ByteDance își propune să integreze tehnologia sa de inteligență artificială pentru asistenți inteligenți în cadrul dispozitivelor producătorilor majori.
Această abordare marchează debutul unui sistem bazat pe AI, sistem care se numește Doubao Mobile Assistant. Acesta e proiectat să se integreze profund cu Android și să transforme modul în care utilizatorii interacționează cu smartphone-urile lor.
Oferirea unei experiențe AI multifuncționale capabile de efectuarea unei game largi de sarcini e scopul asistentului inteligent Doubao. Asistentul companiei ByteDance poate edita fotografii, să facă rezervări, să compare prețuri, să controleze redarea media și să execute comenzi complexe prin text sau voce.
Nubia M153 e primul pas al acestei lansări. E un smartphone prototip dezvoltat în colaborare cu ZTE și care servește ca platformă de testare pentru Doubao. Nubia M153 va primi update-uri bisăptămânale până în luna martie a anului viitor.
Specificațiile notabile ale lui Nubia M153 sunt cipul Snapdragon 8 Elite Gen 5, trei camere de 50MP, dar și un buton fizic dedicat asistentului inteligent Doubao al ByteDance. Prețul în China al acelui smartphone e de 420 de euro. Având în vedere capabilitățile sale hardware, e un smartphone surprinzător de accesibil.
Dar Nubia M153 nu e destinat lansării comerciale, important de menționat. De asemenea, faptul că e un prototip înseamnă că unele caracteristici rămân în dezvoltarea timpurie, ceea ce include și sistemul de cameră. În plus, dispozitivul ar putea prezenta instabilitate. Dar proiectul pavează calea către posibile strategii mai ambițioase pentru asistenți inteligenți în viitor, în ciuda acestor lucruri.

