ZTE a lansat oficial pe piața globală smartphone-ul Nubia Z80 Ultra, după ce a debutat în China mai devreme. Acesta are aproape aceleași specificații ca versiunea lansată în China. Performanța sa e de top, fotografia e la cote înalte, în timp ce designul e unul distinctiv. Cipul și acumulatorul sunt excepționale raportate la preț.
Nubia Z80 Ultra se lansează în câteva țări din Europa. Smartphone-ul e disponibil în trei culori – negru, alb și albastru „Starry Night”, cu inspirație de la arta lui van Gogh.
Noul smartphone e dotat cu unul dintre cele mai avansate cipuri ale Qualcomm: Snapdragon 8 Elite Gen 5. Cantitatea de RAM a telefonului e de până la 16GB, în timp ce spațiul de stocare intern e de maximum 1TB, specificații menite să ofere o performanță puternică pentru aplicații solicitante, multitasking, dar și pentru gaming.
Acumulatorul noului smartphone e unul de tip siliciu-carbon cu o capacitate de 7200mAh. Acesta suportă încărcare rapidă de 80W, prin fir și fără fir. Versiunea aceasta (globală) are o viteză de încărcare ușor inferioară, pentru că varianta pentru China oferă încărcare prin fir la 90W. Totuși, raportat la capacitatea mare a acumulatorului, versiunea globală oferă încă viteze de încărcare excepționale.
Ecranul smartphone-ului Nubia Z80 Ultra continuă să fie unul dintre principalele puncte forte, pentru că e unul de tip AMOLED de 6,85 de inci cu rezoluție 2K. De asemenea, rata de actualizare e de 144Hz, în timp ce luminozitatea sa maximă e de 2000 nits.
Și, foarte important, camera frontală de 16MP e amplasată sub ecranul smartphone-ului, așa că nu există decupaje vizibile pentru camera selfie, menținând o experiență full-screen. Dar și senzorul de amprente (ultrasonic) e localizat sub ecran.
Noul smartphone dispune de un sistem de cameră triplă în partea din spate, proiectat pentru pasionații de fotografie și care include un senzor principal de 50MP cu stabilizare optică de imagine, un obiectiv ultrawide de 50MP, dar și o cameră telescopică de 64MP cu stabilizare optică și cu zoom optic de până la 2,7x.
Smartphone-ul Nubia Z80 Ultra are o construcție care combină sticla cu metalul și oferă certificare IP68/IP69 pentru rezistență la praf și apă. Sistemul de operare preinstalat e Android 16, cu interfața MyOS a Nubia. Telefonul încorporează și opțiuni de conectivitate precum 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC și un port infraroșu.
Noul smartphone e disponibil în Europa în patru variante cu următoarele prețuri:
- 12GB + 256GB: 649 de euro
- 16GB + 512GB: 799 de euro
- 16GB + 512GB (Starry Night blue): 829 de euro
- 16GB + 1TB: 899 de euro

