Oracle a declarat ca o interzicere a TikTok in SUA i-ar putea afecta propriul business. Acest lucru se datoreaza faptului ca Oracle ofera infrastructura cloud pentru plaforma TikTok in SUA.
Gigantul cloud Oracle a precizat ca o potentiala interzicere a TikTok in SUA i-ar putea afecta financiar in mod semnificativ businessul. In cel mai nou raport anual al sau, lansat pentru cele 12 luni care s-au incheiat pe 31 mai, gigantul cloud din SUA a declarat ca:
„Daca nu suntem capabili sa oferim acele servicii pentru TikTok si daca nu putem reimplementa acea capacitate intr-o maniera prompta, veniturile si profiturile noastre ar putea fi afectate”.
Ingrijorarea companiei tehnologice Oracle provine de la legislatia recenta a presedintelui american Biden care impune companiei parinte chineze a platformei de social media, ByteDance, sa-si cedeze operatiunile americane in termen de noua luni pentru a evita o interzicere totala in SUA. Compania Oracle din SUA – care ofera servicii de infrastructura cloud pentru operatiunile americane ale platformei chinezesti de social media – a comentat impactul legislatiei:
„Conformitatea cu aceste legi ne-ar putea creste cheltuielile, pe masura ce angajam resurse specializate sau alte resurse suplimentare pentru a ne asista cu eforturile noastre de conformitate”.
Controversa din jurul stapanirii chineze a platformei de social media TikTok si a ingrijorarilor potentiale de confidentialitate a datelor nu e noua. In 2020, fostul presedinte american Donald Trump a cerut ca ByteDance sa-si vanda activele americane.
TikTok a confirmat mai tarziu ca alesese Oracle ca serviciu securizat de cloud al sau la sfarsitul anului 2020, dar nu e clar ce portiune din veniturile gigantului cloud din SUA e atribuita platformei de social media.
TechRadar