Dell are o pereche de noi monitoare ultrawide pe care le va prezenta inainte de evenimentul CES 2024 – UltraSharp 40 Curved Thunderbolt Hub Monitor (U4025QW) de 40 de inci si UltraSharp 34 Curved Thunderbolt Hub Monitor (U3425WE) de 34 de inci.
Aceste ecrane Dell vor fi vandute incepand cu luna viitoare, modelul mai mare avand un pret de pornire de 2399,99 de dolari, in timp ce modelul mai mic se va vinde incepand de la un pret de 1019,99 de dolari.
Desi anuntul Dell dintr-o postare pe blog mentioneaza ca monitoarele vizeaza creatorii de continut, oamenii de stiinta de date si inginerii – si nu gamerii – ambele monitoare vin cu rate de actualizare de gaming: pana la 120Hz. Acest lucru face parte din obiectivul companiei Dell de a minimiza presiunea asupra ochilor.
Ambele ecrane Dell vin cu o reducere a luminii daunatoare si au incorporati senzori de lumina ambientala care ajusteaza luminozitatea si temperatura culorii din mers. Cele doua monitoare au primit o certificare de 5 stele pentru confortul asupra ochilor in urma testarii din partea organizatiei TÜV Rheinland.
Ca in cazul dimensiunilor ecranului, exista si alte cateva diferente care merita subliniate. Modelul Dell de 40 de inci are o rezolutie 5K de 5120 x 2160 pixeli, iar ecranul sau LCD poate ajunge la o luminozitate maxima de peste 600 nits, judecand dupa certificarea DisplayHDR 600.
Conectivitatea Thunderbolt 4 a modelului de 40 de inci poate oferi pana la 140W de energie unui laptop conectat. In foaia sa de specificatii se mentioneaza si compatibilitatea pentru rate de actualizare variabile prin conexiunea HDMI 2.1.
Intre timp, monitorul Dell LCD de 34 de inci cu pret de 1019,99 de dolari are o rezolutie mai redusa, 3440 x 1440, si poate oferi doar pana la 90W prin conexiunea Thunderbolt 4. Foaia de specificatii nu mentioneaza o certificare DisplayHDR si nici compatibilitate pentru suportul de rate de actualizare variabile prin HDMI.