Twitter va lansa un nou abonament Blue mai scump decat cel din prezent, dar care ofera beneficii si functii suplimentare. Unul dintre acestea e lipsa completa a reclamelor.
Potrivit lui Elon Musk, actualul CEO al Twitter, compania de social media din Statele Unite va lansa un nou abonament Blue mai scump care va elimina toate reclamele.
Actualul abonament Twitter Blue de 7,99 de dolari pe luna promite cu 50% mai putine reclame decat in cazul celor fara verificare. Dar aceasta functie de eliminare a reclamelor nu a fost inca lansata.
Un abonament Blue si mai scump si fara reclame ar putea fi raspunsul companiei din Statele Unite la numarul dezamagitor de abonati si la scaderea cu 40% a veniturilor din reclame, conform lui Alex Heath de la The Verge.
Pe langa noul abonament Twitter Blue mai scump, reteaua de social media lucreaza si la o modalitate de a reduce frecventa si dimensiunea anunturilor pe platforma, lucru adus in discutie de Elon Musk si in trecut.
Inca nu e clar cat va costa abonamentul si mai scump fara reclame si cand s-ar putea lansa, mai ales ca Twitter nu mai are in prezent o echipa de comunicatii care sa poata fi contactata.
Abonamentul Blue deja existent vine cu avantaje si functii precum bifa de verificare, posibilitatea de a anula tweeturile, de a incarca clipuri video Full HD mai lungi, un reader mode pentru fire si ranking prioritizat in conversatii.
Aceste noutati apar la doar cateva zile dupa ce compania din SUA a interzis aplicatiile client terte precum Tweetbot si Twitterrific. Joi, compania de social media si-a actualizat acordul de dezvoltare pentru a sublinia faptul ca dezvoltatorii nu pot folosi API-ul Twitter pentru a „crea sau incerca sa creeze un substitut sau un serviciu sau produs similar Twitter”.