Starlink e un serviciu de internet prin sateliti dezvoltat de compania SpaceX. Acest serviciu ofera internet chiar si in zonele izolate de pe glob. Conform unei noi stiri, Starlink a redus in unele zone pretul abonamentului lunar chiar si cu 50%.
Serviciul de internet prin sateliti Starlink oferit de compania SpaceX a lui Elon Musk ii instiinteaza pe clienti ca pretul abonamentului lunar a fost redus datorita „conditiilor pietei locale”.
O astfel de notificare de reducere a pretului abonamentului lunar a fost primita de un membru al staff-ului The Verge, pentru serviciul Starlink RV care in mod normal costa 124 de euro pe luna in Olanda.
Conform acelei notificari, incepand cu 24 august 2022, compania reduce pretul abonamentului lunar la 105 euro. Reducerea e apreciata intr-un moment in care totul se scumpeste din cauza inflatiei.
„Reducerea preturilor in conditiile pietei locale e menita sa reflecte puterea de cumparare a clientilor nostri”, conform anuntului.
Alti clienti ai serviciului de internet prin sateliti Starlink raporteaza reduceri similare in diverse locuri din lume. Un utilizator Reddit din Regatul Unit a dezvaluit ca tariful a fost redus de la 89 de lire sterline la 75 de lire sterline.
De asemenea, in Germania, a fost redus de la 100 de euro la 80 de euro. Utilizatorii din Chile si Brazilia raporteaza reduceri chiar si de 50%.
Aceste reduceri de costuri ale abonamentului lunar sunt confirmate pe pagina oficiala a Starlink. In Statele Unite, tara in care dolarul a urcat in raport cu monedele straine, situatia nu e la fel de clara.
O persoana din statul Nevada a raportat o reducere a pretului abonamentului lunar al serviciului de internet de la 110 dolari la 85 de dolari, dar pagina de pe Starlink inca prezinta un pret de 110 dolari al serviciului de internet, dupa o achizitie unica de 599 de dolari pentru kitul hardware.