Se pare ca HTC pregateste un smartphone cu display 2K. Conform popularului leakster @upleaks, urmatorul smartphone de ultima generatie al companiei in afara de One M9 va fi Butterfly 3. One M9 pare ca va veni cu un display full HD de 5 inch si trebuie sa spunem ca am fost destul de dezamagiti cand am aflat, avand in vedere ca tot mai multe smartphone-uri incep sa includa display 2K.
Dar se pare ca HTC pregateste si un astfel de dispozitiv pentru MWC. Leakster-ul @upleaks a dezvaluit ca viitorul smartphone Butterfly 3 ar putea veni cu un display de 5,2 inch care va avea o rezolutie QHD.
De asemenea, se asteapta ca va fi propulsat de procesorul Snapdragon 810. Trebuie sa precizam ca HTC Butterfly 3 este succesorul lui Butterfly 2 care a fost anuntat in luna august anul trecut si care a ajuns in magazine in luna urmatoare. Smartphone-ul a fost lansat in Japonia si are specificatii similare cu HTC One M8.
Singura diferenta dintre smartphone-ul Butterfly 3 si smartphone-ul One M8 este ca HTC Butterfly 3 a vizat piata japoneza si a venit cu o carcasa din plastic si nu cu una metalica ca si One M8. HTC Butterfly 2 are un display full HD de 5 inch cu o densitate de 441ppi, este propulsat de un procesor Snapdragon 801 tactat la 2,5GHz, ruleaza Android 4.4.2 KitKat, vine cu 16 sau 32GB de spatiu de stocare care se poate extinde cu ajutorul unui card microSD de 128GB si cu 2GB de RAM. De asemenea, este echipat cu un acumulator Li-Po nedetasabil de 2700mAh, dispune de o camera principala de 13MP si de una secundara de 5MP.
Smartphone-ul HTC Butterfly 3 care va fi prezentat la MWC este protejat impotriva prafului si a apei si suporta conexiunile Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, DLNA, hotspot, Bluetooth si NFC.
Nu suntem siguri daca HTC va continua trendul prin limitarea lui Butterfly 3 la piata japoneza, dar daca o va face, cei care sperau la un display QHD pe un smartphone HTC vor fi dezamagiti. Specificatiile complete ale presupusului Butterfly 3 care va fi prezentat la MWC raman necunoscute, dar in urmatoarele saptamani sau luni vom afla mai multe informatii.