La circa un an de zile de la ultimul sau anunt major, compania Neuralink a lui Elon Musk este in sfarsit gata sa arate roadele muncii sale: o interfata revolutionara creier-masina care ar putea estompa granita dintre om si tehnologie, dar si sa ofere mintii umane un impuls in raport cu inteligenta artificiala.
„Este important ca Neuralink sa depaseasca limitele mai devreme decat mai tarziu, deoarece momentul in care vom avea superinteligenta digitala este momentul in care vom avansa”, a declarat Elon Musk in 2019.
Elon Musk a urcat pe scena de la sediul Neuralink pentru a dezvalui un prototip functional „V2” al sistemului chirurgical automatizat pe care compania l-a debutat anul trecut.
Acest sistem chirurgical automatizat V2 va introduce pana la 1024 de electrozi foarte subtiri in creierul unei persoane. Pana acum, sistemul chirurgical automatizat V2 a atins doar suprafata corticala a creierului, dar compania spera sa introduca electrozii in profunzimea creierului pentru a-i monitoriza functiile.
Acesti electrozi introdusi cu sistemul chirurgical automatizat V2 se vor conecta la cipul „Link 0.9” al Neuralink, o unitate sigilata cu dimensiuni de 23mm x 8mm si care se conecteaza intr-un orificiu din craniul pacientului pentru a colecta semnalele pe care le detecteaza electrozii.
Acel cip al Neuralink va masura temperatura, presiunea si miscarea pacientului, oferind avertismente timpurii despre infarcte iminente sau despre accidente vasculare cerebrale, a dezvaluit Elon Musk.
Cipul Link al companiei Neuralink a lui Elon Musk se va incadra in craniu si va transmite wireless date la viteze megabit la o distanta de pana la 10 metri. De asemenea, va fi capabil de incarcare inductiva si va avea o autonomie de o zi intreaga, permitand utilizatorilor sa-l incarce in timpul odihnei. Intregul proces de instalare va dura sub o ora. „Este ca un Fibit pentru craniu”, a remarcat Elon Musk in timpul evenimentului de la Neuralink.