Compania Apple din Statele Unite pare sa aiba o idee nastrusnica. Conform unui brevet recent descoperit, compania Apple din SUA se gandeste sa combine doua tablete iPad impreuna, pentru a obtine ceva anume.
In afara de utilizarea iPad-ului ca tableta, asa cum a fost initial proiectata, mai nou Apple a implementat o caracteristica pentru macOS denumita Sidecar.
Aceasta caracteristica practic permite utilizatorilor sa-si foloseasca tabletele iPad ca ecrane secundare pentru Mac-uri. Cu toate acestea, un brevet descoperit de AppleInsider a dezvaluit ca Apple ar putea avea si alte planuri pentru tabletele iPad in viitor.
Brevetul companiei Apple descrie o configuratie in care doua tablete se pot conecta intre ele printr-un dispozitiv asemanator unui conector. Dupa cum poti vedea in diagrama de deasupra, acest lucru va duce la o configuratie similara unui laptop.
iPad-ul de deasupra va functiona in calitate de ecran, in timp ce tableta de jos poate fi folosita drept tastatura virtuala si pentru altele. Configuratia poate fi folosita chiar si vertical sau in modul portret, putand fi tinuta ca un fel de carte si pe care poti afisa o serie de lucruri pe ecran simultan, pentru citire sau referinta, la fel ca pe un smartphone cu ecran dual.
De asemenea, s-a indicat ca nu e nevoie neaparat de doua tablete Apple iPad si ca poate fi folosit in schimb un iPad si un iPhone. Ceea ce este interesant la acest concept este faptul ca Microsoft lucreaza la ceva similar.
Compania Microsoft pare sa creada ca dispozitivele de calcul cu ecran dual sunt calea viitorului si lucreaza la dispozitive mobile precum Surface Neo si Surface Duo, dar si dezvolta o noua versiune Windows 10 care se va potrivi pentru aceste dispozitive. Acestea fiind spuse, nu e clar daca brevetul Apple va deveni realitate.