De-a lungul timpului, unii utilizatori de smartphone-uri Apple au trecut la sistemul de operare Android, iar unii utilizatori Android au trecut la smartphone-uri Apple. Android si iOS au fiecare beneficiile lor. S-a dezvaluit care este iPhone-ul ai carui noi cumparatori au trecut de la sistemul de operare al Google in proportie de 26%.
In fiecare an, unii proprietari de smartphone-uri Apple se decid sa treaca pe sistemul de operare al Google si viceversa. Exista motive pentru asta. Dar, in cazul lui iPhone SE 2020, se pare ca costul ar putea fi unul dintre avantajele sale.
Conform Counterpoint Research, acest smartphone a castigat mai multi utilizatori Android decat inainte. Potrivit datelor, iPhone SE din 2020 a reusit sa castige utilizatorii sistemului de operare al Google in proportie de 26%.
Acest procent pare sa fie peste normal pentru proprietarii Android care se decid sa treaca la smartphone-urile Apple. Potrivit lui Jeff Fieldhack de la Counterpoint Research: „Peste 26% dintre utilizatorii iPhone SE 2020 au trecut de la un dispozitiv Android, adica peste normal”.
iPhone SE 2020 a fost lansat in aprilie la un pret de pornire de 399 de dolari, fiind unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri Apple din ultimii ani. In ciuda pretului accesibil, Fieldhack nu pare sa creada ca va canibaliza vanzarile smartphone-urilor iPhone 12 care se vor lansa mai tarziu in acest an.
Asta pentru ca, conform utilizatorilor, acestia au descoperit ca 5G lipseste de pe SE, iar diagonala ecranului nu e destul de mare pentru gustul unora.
De asemenea, se pare ca, pe langa cei care au trecut la iPhone SE 2020 de la sistemul de operare al Google , o parte dintre clientii SE 2020 au trecut de la dispozitive vechi de 4 ani sau peste, cum ar fi 6s. Ce parere ai despre asta? Esti utilizator Android si esti tentat sa treci la SE 2020?