Mai stiti vremurile in care bloggerii influenceri puteau castiga sume imense pentru fiecare postare sponsorizata? Ulterior, treaba a trecut la retelele sociale, iar cei care aveau un numar urias de urmaritori pe platforme precum Instagram puteau castiga de asemenea sume imense pentru postari sponsorizate.
Acum se pare ca e randul altei platforme de care influencerii pot beneficia: TikTok. Pentru cei care nu stiu, TikTok e o aplicatie de muzica/social media, originara din China. Aceasta le permite influencerilor sa creeze clipuri video distractive cu muzica si sa danseze pe ele.
Cu toate acestea, se pare ca acum aceasta nu mai e doar o platforma distractiva, ci si una deosebit de profitabila pentru influencerii de top ai platformei.
Cercetatorii de piata au estimat ca unii dintre influencerii de top pot primi pana la 1 milion de dolari pe fiecare postare sponsorizata. De exemplu, cercetatorii considera ca Aashika Bhatia, o actrita indianca in varsta de 19 ani pe care o urmaresc o multime de oameni castiga in jur de 1 milion de dolari pe fiecare postare sponsorizata, actrita taxand companiile cu 0,005 dolari/per urmaritor pentru fiecare postare sponsorizata.
Desi 1 milion de dolari per postare poate parea o suma uriasa, James Whatley de la Digitas UK spune: „Pot sa cred aceste cifre daca punem la socoteala cati bani au fost aruncati in Instagram. TikTok este noua aplicatie in trend si se investesc sume uriase in aceasta. Cea mai buna modalitate de a avea succes pe TikTok este sa devii cel mai bun influencer si sa-ti promovezi propriile produse. Chiar acum cateva zile, TikTok si jocul Fortnite au anuntat un acord de parteneriat pentru o competitie pentru un dans TikTok care sa fie recreat in jocul Fortnite”.
Ce parere ai despre asta? Cati influenceri TikTok crezi ca sunt in stare sa ajunga la aceasta suma pentru fiecare postare sponsorizata?