Divizia de film a companiei franceze Ubisoft dezvolta o lista de seriale de animatie. Pe langa colaborarea cu parteneri externi, studioul de animatie al companiei Ubisoft din Franta include si o echipa „incubator” care contine un mic grup de oameni care au ca sarcina aducerea jocurilor – care formeaza proprietatea intelectuala a companiei – in alte forme media. „Unul dintre scopurile cheie ale incubatorului este de a traduce esenta jocurilor video”, spune Helene Juguet de la compania franceza.
Desi filmele bazate pe jocuri video tind sa nu aiba prea mare succes, animatiile par sa se descurce mai bine. Ia ca exemplu filmul de animatie Angry Birds care s-a descurcat surprinzator de bine, dar si serialul de animatie Castlevania al Netflix care a fost extrem de bine primit.
Asa ca nu putem spune ca suntem prea surprinsi sa aflam ca compania de jocuri Ubisoft vrea sa valorifice acest lucru. Ubisoft a dezvaluit ca intentioneaza sa lanseze seriale bazate pe cateva dintre francizele sale de jocuri.
Conform publicatiei The Hollywood Reporter, ne putem astepta la seriale de animatie bazate pe Rayman si nu numai. Vorbind pentru acea publicatie, Helene Juguet de la Ubisoft Film & Television a fost citata spunand: „Fiecare serial are o tinta diferita pe care o vizeaza, dar si un format diferit”.
Intre timp, compania Ubisoft din Franta a format un parteneriat cu producatorul Castlevania, Adi Shankar, pentru un serial Captain Laserhawk bazat pe expansiunea Far Cry 3.
Juguet adauga: „Shankar este un mare fan al jocurilor video. Impartasim aceeasi cultura si referinte. A fost minunat sa-i oferim libertatea de a crea ceva foarte nou si indraznet cu personajele noastre”.