Compania Apple din Cupertino a anuntat un nou program care ar permite centrelor de reparatii independente sa ofere servicii pentru iPhone-urile care nu sunt in garantie.
Noul program al companiei din Cupertino ofera intreprinderilor mici acces la componente autentice, instruire si resurse, la fel ca in cazul furnizorilor de servicii autorizati.
Cand iPhone-ul tau e in garantie, are logica sa-l duci inapoi la Apple pentru a-l repara si de obicei nu te costa nimic. Cu toate acestea, atunci cand nu e in garantie, poate fi destul de costisitor sa-l duci la Apple pentru a fi reparat.
Acesta e motivul pentru care unii clienti aleg sa-si duca iPhone-urile la centre de reparatii non-Apple independente. Compania a fost impotriva acestor practici, dar acum pare mai permisiva.
Apple a lansat recent ceea ce numeste program pentru „reparatii independente”. Asta inseamna ca centrele mici de reparatii vor primi oportunitatea de a repara iPhone-uri in mod oficial.
Acele centre independente de reparatii din cadrul programului vor primi acces la componente Apple autentice, instruire si resurse. Companiile care sunt interesate se pot inscrie in mod gratuit in program, iar angajatii lor vor trebui sa urmeze un program de pregatire care va fi oferit de compania din Cupertino.
Nu e clar daca exista un schepsis in acest program, dar programul ar putea fi benefic pentru intreprinderile mai mici care trebuiau anterior sa cumpere componente de iPhone de pe piata gri, componente care s-ar putea sa nu fie autentice.
Compania a fost criticata pentru unele dintre practicile sale cu privire la reparatiile non-oficiale. De exemplu, nu cu mult timp in urma Apple a implementat unele modificari care ar impiedica aparitia starii bateriei iPhone-ului, daca acel iPhone a fost reparat de un centru de reparatii neautorizat si independent.