Daca distribui o aplicatie (care are achizitii in-app) prin Google Play Store, compania Google din Statele Unite va lua un procent din veniturile tale cu acea aplicatie.
Compania din Statele Unite pastreaza 30% din totalul veniturilor din tranzactiile in-app efectuate prin acea aplicatie de pe Play Store. Cu toate acestea, unele companii au incercat sa evite sa cedeze acest procent din venituri companiei Google.
Iar Match Group, compania parinte a aplicatiei Tinder, este una dintre ele. Bloomberg informeaza ca, pentru a evita sa cedeze prin Play Store companiei Google 30% din veniturile din achizitiile in-app pentru abonamente precum Tinder Plus si Tinder Gold, compania Match Group va incuraja utilizatorii sa-si introduca detaliile de pe cardul de credit direct in sistemele Tinder.
Asa a procedat si Epic Games, dezvoltatorul din spatele jocului Fortnite. Epic Games a lansat jocul Fortnite pentru Android prin intermediul propriului lansator descarcabil, pentru a evita sa cedeze prin Play Store catre compania americana Google 30% din veniturile pe care le genereaza cu jocul.
Cat despre Tinder, stirea mentioneaza ca, odata ce utilizatorii introduc detaliile cardului de credit in sistemele sale, aplicatia va folosi in mod implicit acea metoda de plata pentru toate achizitiile in-app, ceea ce ar permite aplicatiei Tinder sa ocoloseasca tranzactiile sustinute de Play Store si sa nu mai fie nevoie sa cedeze 30% din venituri companiei americane Google.
„La Match Group, testam constant noi update-uri si functii pentru a oferi confort, control si alegere utilizatorilor nostri”, a declarat purtatorul de cuvant al Match Group, Justin Sacco.
Acesta a adaugat ca „vom incerca intotdeauna sa oferim optiuni care imbunatatesc experienta, iar optiunile de plata oferite sunt unele dintre ele”.