iPhone-urile companiei Apple din Cupertino din 2020 ar putea avea un nou tip de ecran, conform unor informatii neoficiale dezvaluite de Ice Universe.
Bineinteles, aceste informatii despre iPhone-urile din 2020 trebuie sa fie tratate cu o doza de precautie pentru ca mai avem pana in 2020. Nici iPhone-urile din 2019 n-au aparut inca.
Unul dintre avantajele tabletei iPad Pro a Apple este ecranul sau de 120Hz. Daca l-ai incercat vreodata, atunci stii cat de fluent si lin este ecranul.
Drept urmare, multi se intreaba daca aceasta este o caracteristica pe care Apple ar putea-o avea in vedere pentru iPhone-urile sale. Pana acum, compania nu a inclus ecrane de 120Hz in iPhone-uri, dar, conform unui tweet de Ice Universe, Apple ar putea integra acest display de 120Hz in smartphone-urile sale din 2020.
Tweet-ul indica faptul ca Apple se afla in discutii cu Samsung si LG pentru a aduce aceste displayuri pe iPhone-urile din 2020. Aceste displayuri ar putea oscila intre 60Hz si 120Hz.
Daca acest lucru este adevarat, are multa logica. Asta pentru ca pe unele smartphone-uri Android exista o optiune ascunsa pentru a permite displayului sa functioneze la rate de refresh mai inalte.
Cu toate acestea, motivul pentru care aceasta nu este o caracteristica oferita pentru toate smartphone-urile Android este faptul ca ratele inalte consuma rapid bateria.
Astfel, permitand iPhone-ului din 2020 al Apple sa oscileze intre 60Hz si 120Hz, se va crea un echilibru intre un ecran fluent si consumul bateriei. E inutil sa spunem ca aceste informatii ar trebui sa fie tratate cu o doza de precautie pentru moment.
Dar ecranele cu rate de refresh de 120Hz par a fi o evolutie logica pentru smartphone-urile Apple. La urma urmei, Razer a oferit smartphone-urilor Razer Phone si Razer Phone 2 ecrane cu refresh de 120Hz. De asemenea, OnePlus a integrat in OnePlus 7 Pro un display de 90Hz.