Anvelopele fara aer pentru masini s-ar putea lansa destul de curand. GM (General Motors) si Michelin au dezvaluit un prototip al Uptis, un pneu Michelin destinat masinilor.
Seamana cu Tweel si cu alte concepte fara aer din anii trecuti, dar amestecul de cauciuc compozit si fibra de sticla ii permite sa functioneze la viteza mare pe autostrada.
Problema cu anvelopele de masini e ca acestea se bazeaza pe aer pentru a-si pastra forma. Asta inseamna ca, daca se rup, sparg sau perforeaza, nu mai poti circula cu ele.
Sigur, exista anvelope mai scumpe care se pot umfla singure si care le permit soferilor sa poata ajunge la un mecanic din apropiere pentru o reparatie a masinii. Totusi, aceasta e doar o solutie temporara.
GM si Michelin ar putea avea raspunsul la problema. Este vorba despre anvelopele fara aer pe care Michelin si GM spera sa le lanseze pentru masini pana cel tarziu in 2024.
Denumita Uptis Prototype, aceasta este o anvelopa de masina care nu se bazeaza pe aer, ceea ce elimina probleme precum penele si exploziile. Nu numai ca aceasta e mai sigura, teoretic, dar, conform GM si Michelin, anvelopa aceasta fara aer va contribui la reducerea cantitatii de materii prime si de deseuri implicate in fabricarea pneurilor.
Asta se datoreaza faptului ca noile anvelope fara aer Michelin pentru masini vor rezista mai mult timp, ceea ce inseamna ca nu va fi nevoie sa le schimbi la fel de des. Potrivit lui Steve Kiefer de la GM, „General Motors este incantata de posibilitatile pe care le ofera Uptis si suntem entuziasmati sa colaboram cu Michelin la aceasta tehnologie revolutionara. Uptis este o solutie ideala pentru propulsarea industriei auto in viitor si un exemplu grozav al modului in care clientii nostri pot avea de castigat atunci cand colaboram si inovam impreuna cu partenerii nostri furnizori”.