Microsoft a inceput sa notifice anumiti clienti Outlook.com ca au fost victimele atacatorilor cibernetici care au folosit o bresa de securitate. Iar asta timp de luni de zile in acest an.
Gigantul software a descoperit ca bresa de securitate a fost folosita in perioada 1 ianuarie – 28 martie 2019. In aceasta perioada, atacatorii au primit acces neautorizat la unele dintre informatiile conturilor Outlook.com.
Microsoft a dezvaluit ca atacatorii cibernetici au putut accesa cateva conturi Outlook.com timp de cateva luni mai devreme in acest an. Compania a descoperit ca au fost compromise informatiile de autentificare ale unui agent de asistenta Outlook.com, ceea ce a oferit acces neautorizat la unele conturi in perioada 1 ianuarie – 28 martie 2019.
Microsoft a confirmat ca atacatorii au putut vedea adresele de e-mail ale conturilor, subiectele e-mailurilor si numele dosarelor. Compania nu a detaliat precis cat de multi utilizatori au fost afectati de aceasta bresa de securitate si cine sunt atacatorii implicati.
„Datele noastre indica faptul ca informatiile legate de cont (dar nu si continutul e-mailurilor) au putut fi vazute, dar Microsoft nu are niciun indiciu cu privire la motivul pentru care au fost vazute si cum au fost vazute”, spune compania intr-un e-mail trimis utilizatorilor afectati.
Bresa de securitate nu a permis atacatorilor sa fure informatii de autentificare sau si alte informatii personale. Dar, pentru prudenta, compania le recomanda utilizatorilor sa-si schimbe parolele Outlook.com.
Microsoft adauga faptul ca echipele sale de securitate interna si de confidentialitate efectueaza o investigatie cu privire la conturile Outlook.com. De asemenea, mai spune ca isi imbunatateste si mai mult sistemele si procesele pentru a se asigura ca nu se va mai intampla asa ceva in viitor.