Cel mai mare avion din lume, dupa anvergura aripilor, a zburat pentru prima data acum cateva zile. Construit de catre Stratolaunch, acest avion urias construit de compania infiintata de cofondatorul Microsoft, Paul Allen, in 2011 este proiectat pentru a functiona ca platforma de lansare pentru sateliti si rachete. Ideea este de a pilota aceasta aeronava la o altitudine de 10 kilometri, inainte de a lansa sateliti si rachete pe orbita.
Stratolaunch, o companie de lansare de rachete, a lucrat de ceva timp la cel mai mare avion din lume – dupa anvergura aripilor. Aeronava a decolat pentru prima data sambata dimineata.
Cu o intindere a aripilor de 117 metri, gigantul cantareste 226 de tone si eclipseaza chiar si cele mai mari aeronave de pasageri din lume precum Airbus A380 si Boeing 747.
Acesta s-a ridicat de la sol pentru prima data in Mojave, California. Acest avion al Stratolaunch nu este destinat transportului pasagerilor de la un punct la altul.
A fost proiectat pentru a lansa rachete pe orbita din aer. Testul de zbor al acestui avion a durat peste doua ore, dupa care aeronava a aterizat in siguranta, conform Stratolaunch.
Acest avion cu doua fuselaje al Stratolaunch a fost proiectat pentru a zbura la o altitudine mare de unde poate lansa rachete care apoi isi pornesc motoarele pentru a ajunge pe orbita.
Nu a existat o racheta in acest zbor initial de test, dar cel putin o companie, Northrop Grumman, s-a inscris pentru ca Stratolaunch sa trimita racheta Pegasus XL in spatiu folosind aceasta platforma.
Potrivit pilotului de test Evan Thomas, „Zborul in sine a fost lin, exact ce ne dorim de la un prim zbor”. Aceasta a adaugat: „A zburat la fel cum am simulat si cum am anticipat”. De asemenea, compania Stratolaunch spune ca sistemele avionului au functionat ca un ceas.