Google si-a actualizat suportul pentru cheile de securitate hardware, astfel incat sa nu mai fie nevoie sa folositi numai browserul Chrome pentru a va loga pe servicii precum Gmail, YouTube si G Suite.
Cheile de securitate hardware, dispozitive mici care se conecteaza wireless sau prin USB, ofera o securitate de autentificare mai buna decat numai parolele sau parolele combinate cu codurile numerice trimise pe telefon.
Anul trecut, Google a lansat cheia fizica de securitate Titan. Pentru cei care nu stiu, aceasta este un dispozitiv USB care, atunci cand este conectat la un PC, actioneaza ca o cheie care autentifica utilizatorii pe site-uri web si servicii prin browsere.
Initial, Titan a functionat numai cu browserul Google Chrome, dar acum se pare ca se lanseaza suportul pentru mai multe browsere. Google a lansat recent un update pentru dispozitivul Titan pentru a suporta si alte browsere, cum ar fi Mozilla Firefox si Microsoft Edge.
Dupa cum am spus, anterior dispozitivul Titan de securitate a functionat numai pe browserul Chrome, iar utilizatorii puteau accesa serviciile Google precum Gmail si YouTube fara sa fie nevoie sa mai introduca parola.
Atat timp cat cheia era conectata la PC si utilizatorii s-au autentificat anterior. Acum se pare ca utilizatorii browserelor Firefox si Edge vor putea beneficia de avantaje similare.
Dispozitivul Titan se bazeaza pe FIDO2, iar Google nu este singura companie care creeaza chei de securitate. Dar Google a iesit in evidenta pentru faptul ca i-a obligat pe toti angajatii sai sa le foloseasca.
De asemenea, compania a declarat ca, drept urmare a utilizarii cheilor Titan, niciunui angajat nu i-au fost furate informatiile de logare prin phishing. Compania vinde aceste dispozitive de securitate Titan pe site-ul sau, la un pret de 50 de dolari bucata.