Evelyn Berezin, o pionera care a comercializat primul procesor de text din lume, a decedat. Aceasta si-a crescut compania Redactron de la cativa angajati la circa 500.
Evelyn Berezin este privita la scara larga ca fiind creatoarea primului procesor de text din lume. Compania ei, Redactron, a lansat Data Secretary in anii ’70.
Acesta a fost privit ca fiind primul procesor de text din lume. Dar Evelyn Berezin, o pionera a timpului sau, a decedat. Povestea femeii este una cu realizari remarcabile.
Creatoarea primului procesor de text si-a crescut compania Redactron de la doar 9 angajati la aproape 500. Revista BusinessWeek a spus despre aceasta ca este una dintre liderii de top din Statele Unite, cand aceasta a inceput sa vanda Data Secretary in anii ’70.
Dar aceasta nu a fost o pionera doar a procesoarelor de text. Evelyn Berezin a dezvoltat inainte de asta unul dintre primele sisteme computerizate pentru rezervare ale companiilor aeriene.
Acel sistem al creatoarei a comparat clientii cu locurile disponibile. United Airlines a testat sistemul in 1962. Acesta a fost un rival pentru sistemul de rezervare Sabre care a fost dezvoltat de American Airlines.
Muzeul de Istorie a Computerelor mentioneaza ca sistemul a avut un timp de raspuns de o secunda si ca a functionat timp de 11 ani fara probleme. E impresionant oricum ai privi situatia.
Evelyn Berezin – care a decedat anul trecut – a lucrat la mai multe proiecte de calcul, printre care se numara un sistem bancar automatizat si un calculator de orientare a armelor pentru Departamentul Apararii din Statele Unite.
Si chiar terminale pentru o pista de curse cu animale care monitoriza suma pariurilor pe fiecare animal. New York Times a confirmat ca Evelyn Berezin (creatoarea primului procesor de text) a decedat in prima jumatate a lunii decembrie a anului trecut in Manhattan, la varsta de 93 de ani.