Pregatiti-va pentru o multime de smartphone-uri 5G Android de la producatori pentru sarbatorile de anul viitor. Primele dispozitive pentru retelele de urmatoarea generatie vor aparea pe piata la inceputul anului 2019. De exemplu, producatorul Android Samsung va avea un astfel de smartphone pentru retelele americane Verizon, AT&T si altele in prima jumatate a anului viitor.
La viteza cu care operatorii de telefonie mobila se pregatesc sa lanseze retele 5G, putem spune, cel putin in ceea ce priveste piata Statelor Unite, ca multi oameni se pot astepta sa apara acoperire de a 5-a generatie in majoritatea oraselor din 2019.
Cu toate acestea, acest lucru ridica intrebarea: dispozitivele producatorilor Android sunt capabile sa profite de noua tehnologie? Potrivit Qualcomm, aceasta nu va fi o problema, deoarece se asteapta ca FIECARE producator Android va avea cel putin un smartphone 5G pana la sfarsitul anului 2019.
Asta potrivit unui interviu cu presedintele Qualcomm, Cristiano Amon, pentru CNET. Acesta si-a exprimat increderea ca nu va exista o lipsa de smartphone-uri cu conectivitate de a 5-a generatie in 2019.
Cristiano Amon a fost citat spunand, „Anul viitor pe timpul asta, fiecare producator Android va avea un smartphone de varf 5G pentru operatorii din Statele Unite. Fiecare producator Android lucreaza la 5G chiar acum”.
Pana acum, am auzit de la mai multi producatori importanti de smartphone-uri Android, cum ar fi Samsung si OnePlus, ca vor lansa smartphone-uri 5G anul viitor.
Acesta este un contrast destul de puternic comparativ cu o stire recenta de la Bloomberg. Publicatia Bloomberg indica faptul ca Apple ar putea astepta pana in 2020 pentru a lansa un iPhone cu conectivitate de a 5-a generatie.
Compania Apple este cunoscuta pentru faptul ca a asteptat o perioada pentru lansarea unui iPhone 4G, iar rivalii sai nu s-au sfiit sa ia Apple la misto pentru asta. Probabil se va intampla acelasi lucru si cu 5G.