Valve a anuntat o versiune beta a Steam Play, un nou strat de compatibilitate pentru o gama larga de jocuri pentru sistemul de operare Windows. Eforturile companiei Valve de a oferi un impuls gaming-ului pe sistemul de operare Linux au fost urmarite de cativa ani.
Acum ceva timp, s-a spus ca Valve ar putea lucra la ceva care ar facilita dezvoltatorilor crearea de jocuri Windows care pot de asemenea rula pe sistemul de operare Linux, pe Steam.
Vestea buna pentru cei care detin acele computere cu sistemul de operare Linux este ca se pare ca Valve are ceva pentru ei, si anume o versiune actualizata a Steam Play.
Pentru cei care nu stiu, Valve Steam Play este locul in care utilizatorii trebuie sa efectueze doar o singura achizitie a unui joc, pentru a se bucura de acesta pe calculatoare cu sistem de operare Mac, Windows sau Linux, presupunand ca jocul in discutie suporta acele platforme.
Cu toate acestea, cu versiunea imbunatatita a Steam Play, se va permite jocurilor create pentru Windows sa ruleze si pe sistemul de operare Linux, chiar daca titlul nu are o versiune nativa Linux disponibila.
Potrivit companiei Valve, acest lucru inseamna, de asemenea, suport nativ complet pentru Steamworks si OpenVR, iar implementarile DirectX 11 si 12 vor fi bazate pe Vulkan.
Exista, de asemenea, imbunatatiri in ceea ce priveste suportul pentru full-screen, suport pentru controlerul de jocuri si nu numai. Practic, gamerii sistemului de operare Linux vor putea sa se bucure de titlurile Windows fara sa creada ca primesc o portare de calitate redusa.
Acestea fiind spuse, nu toate jocurile Windows sunt suportate pe sistemul de operare Linux inca si trebuie sa retineti ca aceasta versiune a Valve Steam Play este inca in stadiu beta, ceea ce inseamna ca anumite bug-uri probabil trebuie sa fie reparate.
Intre timp, jucatorii care sunt interesati pot intra pe pagina Steam Community pentru a verifica lista jocurilor Windows care sunt in prezent compatibile.