In ultimele cateva saptamani, in mare parte stirile despre iPhone X spuneau ca vanzarile smartphone-ului Apple sunt dezamagitoare. Nu numai ca am auzit zvonuri conform carora Apple a redus comenzile pentru smartphone-ul iPhone X, dar prognozele dezamagitoare ale veniturilor furnizate de unii dintre furnizorii cheie ai Apple au generat pesimism printre analisti.
Au circulat mai multe stiri in trecut care au indicat in mare masura ca smartphone-ul iPhone X al Apple nu se descurca prea bine la vanzari. Mai recent, a existat o stire de Fast Company care a sustinut ca Apple este dezamagita de vanzarile smartphone-ului iPhone X, atat de dezamagita incat parea ca a redus numarul de comenzi pentru furnizorii sai.
Cu toate acestea, se pare ca cel mai nou raport privind rezultatele financiare ale Apple prezinta o imagine foarte diferita, iar potrivit CEO-ului Apple, Tim Cook, smartphone-ul iPhone X se descurca foarte bine la vanzari.
„Suntem incantati sa raportam cel mai bun trimestru martie al nostru, cu o crestere puternica a veniturilor din iPhone-uri, servicii si dispozitive purtabile. Clientii au ales iPhone X mai mult decat orice alt smartphone de-al companiei in fiecare saptamana a trimestrului martie, la fel cum au procedat dupa lansarea sa in trimestrul decembrie. De asemenea, am obtinut venituri mari in toate segmentele noastre geografice, cu o crestere de peste 20% in China si Japonia”.
Tim Cook merge mai departe si aseamana succesul smartphone-ului iPhone X cu cel al fotbalului, in care, pentru el, o victorie este o victorie. „Este unul dintre acele lucruri cum ar fi o echipa care castiga Super Bowl. Poate ca vrei ca aceasta sa castige cu mai multe puncte in plus, dar este totusi o castigatoare a Super Bowl si asa credem si despre noi. Nu puteam fi mai mandru de produs”.
Se pare ca Apple a avut un trimestru excelent in care a anuntat venituri de 61,1 miliarde de dolari, o crestere de 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut si a reusit, de asemenea, sa vanda 52,2 milioane de smartphone-uri, iar ambele numere par a fi in concordanta cu ceea ce unii analisti au prezis.