Desi exista probabil cel putin zece formate audio diferite, formatul MP3 este cel mai popular datorita dimensiunii sale reduse si, de asemenea, datorita suportului pe care il are de la diverse playere media si software.
Cu toate acestea, se pare ca toate lucrurile bune trebuie sa ajunga la un sfarsit, asa ca creatorii formatului au anuntat ca nu vor mai oferi licente pentru brevete legate de MP3.
Asta inseamna ca dispozitivele din viitor, inclusiv smartphone-urile, s-ar putea sa nu mai aiba suport pentru formatul mp3. Institutul Fraunhofer pentru Circuite Integrate a facut un anunt pe site-ul lor si, ca sa rezumam totul, practic a declarat ca nu vor mai suporta formatul.
Asta pentru ca ei cred ca, oricat de popular este formatul .mp3 in prezent, exista modalitati mai bune de a stoca muzica in ziua de azi si probabil retragerea formatului ar putea scoate la lumina celelalte formate.
Institutul spune in felul urmator, „Desi exista disponibile in ziua de azi codecuri audio mai eficiente cu caracteristici avansate, formatul .mp3 este inca foarte popular printre consumatori. Cu toate acestea, cele mai multe servicii media de ultima ora cum ar fi streaming-ul sau emisia TV si radio folosesc codecuri moderne ISO-MPEG, cum ar fi familia ACC sau, in viitor, MPEG-H. Acestea pot oferi mai multe caracteristici si o calitate audio mai inalta la bitrate-uri mult mai scazute, comparativ cu .mp3”.
In mod evident, aceasta nu este prima oara cand vedem cum formate de fisiere sunt retrase si ne indoim ca este ultima oara. Asa ca cei care au crescut cu formatul despre care am vorbit trebuie se pare sa-si ia adio de la acest format.