fbpx

Cum a deblocat FBI iPhone-ul teroristului inarmat din San Bernardino

Cum a deblocat FBI iPhone-ul teroristului inarmat din San Bernardino

Deci cum a deblocat FBI smartphone-ul iPhone 5c (de la compania Apple din Statele Unite) folosit de teroristul care a deschis focul asupra oamenilor acum cativa ani in San Bernardino, SUA?

Potrivit publicatiei The Washington Post, deblocarea smartphone-ului teroristului inarmat din San Bernardino de catre FBI a fost posibila datorita unei firme de securitate australiene care se numeste Azimuth si care a dezvoltat un instrument care trece peste masurile de siguranta ale Apple.

iPhone-ul in cauza al teroristului inarmat din San Bernardino a fost in centrul unor procese intre Apple si FBI. Autoritatile puteau anterior sa deblocheze iPhone-urile incercand coduri pana cand ajungeau la codul corect.

CITESTE SI:  VIDEO: Ce smartphone s-a folosit pentru a filma acest uimitor scurtmetraj

Dar masurile de securitate imbunatatite ale iOS 9, sistem de operare care ofera criptare si care formateaza datele iPhone-ului in timpul incercarilor de deblocare neautorizata, au necesitat noi instrumente din partea FBI.

FBI a crezut ca ar putea exista informatii importante referitoare la terorist si, ulterior, FBI a incercat sa oblige Apple sa deblocheze iPhone-ului teroristului din San Bernardino. Dar Apple a refuzat.

CITESTE SI:  De ce Apple s-ar putea concentra mai mult pe vanzarile de reclame

Conform CEO-ului Tim Cook, crearea unui backdoor ar putea reduce securitatea si s-ar crea un precedent legal. Aceste neintelegeri s-au incheiat mai tarziu, cand FBI a anuntat ca a cumparat un instrument pentru a debloca iPhone-ul teroristului din San Bernardino.

Conform unor surse, fondatorul Azimuth, Mark Dowd, a descoperit o bresa in codul open-source al Mozilla care a fost utilizat de Apple pentru a gestiona accesorii care se conecteaza la portul Lightning al iPhone-ului.

Cercetatorul David Wang de la Azimuth a folosit acea bresa pentru a debloca dispozitivele iOS 9, iar apoi alte exploituri pentru a avea acces la procesorul de baza.

CITESTE SI:  DxOMark il evalueaza pe Nexus 6P ca avand a doua cea mai buna camera

De acolo, el a putut incerca diferite combinatii de PIN-uri, fara a risca formatarea datelor. Iar smartphone-ul teroristului din San Bernardino a fost deblocat pentru FBI. Mai tarziu, Wang a fondat Corellium, o companie de securitate care dezvolta iPhone-uri virtuale pe care cercetatorii le pot testa.

Fiind constienta de calitatile lui Wang, Apple a incercat anterior sa-l angajeze pentru a lucra la securitate. Acum, Apple se afla intr-un proces cu Corellium.